Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Povestea mea

7.05.2015
Buna ziua!

Sunt Nicolae Cristina si ma ocup de cursanti de la a doua Sansa din Razvani judetul Calarasi. Am sa va impartasesc povestea unei fete care urmeaza cursurile din acest proiect si care m-a impresionat foarte mult.

Am scris in numele ei aceast articol pornind de la ceea ce mi-a povestit ea despre propria viata:
Ma numesc Nastase Adriana Felicia si as vrea sa va povestesc cate ceva din viata  si motivele pentru care nu am putut sa-mi termin studiile.

Am 32 de ani si 6 copii. Locuiesc in Razvani judetul Calarasi si sunt casatorita de 18 ani cu tatal copiilor mei. Sunt o femeie simpla de la tara fara prea multe pretentii de la viata, desi ar trebui sa fiu nemultumita ca am foarte multe nevoi pentru cei 6 copii, totusi eu ma multumesc cu ce am si nu ma plang decat lui Dumnezeu pentru ca el este singurul care ne poate ajuta oricat de greu ne-ar fi.

La varsta de 8 ani in  clasa a III-a sem I,  mama mea s-a maritat si m-a lasat atat pe mine cat si pe fratii mei (3 la numar) in grija unei matusi de 50 de ani fara nici un fel de sprijin material, fara de care nu poti face fata pentru a merge la scoala. Eu fiind cea mare dintre frati, un fel de mama a-2-a, nu mai puteam merge la scoala si din lipsa banilor si pentru ca trebuia sa le fac de mancare, sa spal haine, vase, sa fac curat in casa si multe alte lucruri. Astfel am ramas cu 2 clase si nu mi-a fost deloc usor in viata pentru ca nu te poti angaja nicaieri cu doua clase si esti privit ca un om fara valoare.

Ma ocupam de  treburile casei deoarece matusa mamei nu putea, ea fiind bolnava de hernie ombilicala. Cu toate astea eu am continuat sa ma lupt pentru fratii mei ca sa mearga macar ei la scoala. Ma gandeam eu cu mintea mea mica ca timpul meu trecuse pentru a mai continua scoala. Mai crescusem si eu putin precum un pui caruia ii cresc aripile si cand aveam 13 ani m-am decis sa merg cu ziua pentru a-mi sustine fratii la scoala.

Gandit si facut am adunat bani am luat caiete, pixuri si cateva maruntisuri prea putin pentru a merge la scoala 2 copii dar am decis sa muncesc mult pentru ca noi aveam nevoie si de mancare, haine pentru fratii mei, asa ca am plecat la o ferma la Ostrov nu stiu cati km cred ca sunt peste 60.

M-am despartit cu greu de fratii mei exact ca o mama nu ca o sora. In sfarsit am ajuns la ferma, m-am instalat am dormit si m-am trezit cu pofta de munca numai ca eu aveam doar 13 ani iar restul lumi aveau cu mult mai multi ani fata de mine, asa ca a fost o mare problema pentru mine, mai ales ca cine culegea mai multi struguri lua mai multi bani pentru ca se lucra cu norma. Am fost descurajata dar mi-am revenit si am inceput sa culeg repede si cu spor, gandindu-ma la fratii mei care trebuiau sa mearga neaparat la scoala.

Cand lumea se odihnea, eu culegeam struguri si eram la un nivel cu ceilalti, asa ca daca iti doresti  ceva din inima si ai putere sa faci ceva nu trebuie decat sa lupti, si, astfel, devii fara sa vrei erou, un fel de inger pazitor pentru persoanele pentru care vrei sa lupti.

Am adunat banii de care aveam nevoie, am venit acasa dupa aproape trei saptamani de munca, m-am apucat de cumparat haine si de cele necesare pentru scoala, insa banii nu-mi trebuiau doar la inceputul scolii, asa ca nu am reusit sa-i tin prea mult in scoala. Au invatat si ei cam trei, patru clase. Imi era greu sa merg cu ziua, sa iau mancare si lucruri pentru scoala, mai ales ca nu puteam lucra decat vara sau toamna, cate o mica perioada.

Asta a fost destinul nostru. Eu nu m-am suparat nici pe mama ca ne-a parasit pentru un barbat si nici pe viata. Asta a fost! In viata trebuie sa te lupti cu ceva. Viata este o lupta continua. Eu eram multumita ca suntem sanatosi si ne puteam sustuine unii pe altii. Experienta avuta in legatura cu scoala si modul de viata pe care l-am dus, m-au facut sa fiu o mama buna pentru copii mei, pe care ii sustin cu toata puterea mea pentru a merge la scoala si a le acoperii nevoile, sa nu le simta asa cum le-am simtit eu si fratii mei, cu toate ca si acum pentru a-i tine la scoala pe toti sase trebuie sa depasesc mari greutati. In prezent, fac diferite treburi si ii ajut pe toti sa mearga cu capul sus la scoala, pentru ca eu mergeam cu capul in jos.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos-o pe domna Cristina in fata, care m-a intrebat: „ Adriana: Nu vrei sa-ti termini si tu patru clase?”

Cu toate ca la inceput mi-a fost rusine ca la varsta mea sa merg la scoala, dupa insistentele doamnei Cristina si mai multe discutii in care mi-a explicat si prezentat beneficiile acestui proiect (Cu mic, cu mare, la scoala) am hotarat si decis sa urmez cursurile „Sansa a doua- primar”. Acum sunt mandra de mine si de faptul ca pot sa-mi termin studiile, ca pot sa fiu un exemplu bun pentru copiii mei, determinandu-i si pe ei sa-si termine studiile.

Ar mai fi fost multe de spus, dar este suficient. Nu vreau sa plictisesc. Asta a fost o mica parte din povestea mea.

Va multumesc,

Adriana Nastase