Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

NOUTĂȚI PROIECT „CU MIC, CU MARE, DIN NOU LA ȘCOALĂ”

19.08.2015
Proiectul a avut ca obiectiv reducerea și prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii prin programe de tip „a doua șansă” destinate tinerilor/adulților care au părăsit timpuriu școala și prin menținerea în educație a preșcolarilor/elevilor cu dizabilități expuși riscului de părăsire timpurie a școlii în Regiunile București-Ilfov, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia.

 

pic1În cadrul proiectului peste 400 de persoane din județele Călărași (76 persoane), Giurgiu (27 persoane), Dolj (17 persoane), Mehedinți (37 persoane), Vâlcea (121 persoane) și Prahova (124 persoane) au fost incluse în programul „a doua șansă” – ciclul primar în anul școlar 2014 -2015.  Mai mult de jumătate dintre ei au peste 25 de ani și s-au întors la școală să învețe să scrie și să citească în cadrul programului „a doua șansă”.

“Am avut în clasă soți și soții, care au început să vină împreună la școală astă-toamnă. Regăseam la ei atât gesturile tipice școlărești ale copiilor pe care îi am in bănci de an de zile, dar și experiența anilor de maturitate cu hotărârea să nu mai rateze aceasta a doua șansă de a învăța să scrie și să socotească. Mi-au povestit adesea de situația în care se află când proprii lor copii le cer sprijinul pentru temele de la școală și ei se simt neputincioși căci nu știu cum să îi ajute. Iar în ultimele luni am văzut că de multe ori învață împreună, cot la cot, părinți și copii.” (Doamna învățătoare Rozina Aguș, Râmnicu Vâlcea). Echipa proiectului este mândră de rezultate și de implicarea cadrelor didactice din comunitățile în care au intervenit.

 

În semn de respect și din dorința de a crea condiții pentru ca astfel de proiecte să continue, proiectul a avut în vedere și crearea și dotarea cu mobilier adecvat adulților (scaune, pupitre, calculator și flipchart) a 13 centre dedicate programului „a doua șansă”. Sunt deja dotate cu echipamente și în curs de livrare integrală a mobilierului centrele din următoarele școli și localități: Școala Gimnazială Nr. 1 Bolintin –  Vale (GR); Școala Gimnazială ”Sf. Nicolae” Mizil (PH); Școala Gimnazială ”Candiano Popescu” Ploiești (PH); Școala Gimnazială ”Valea Stanciului” (DJ); Școala Gimnaziala Nr. 1 Răzvani (CL); Școala Gimnaziala Nr. 7 Călărași (CL); Școala Gimnazială Nr. 5 Drobeta Turnu – Severin (MH), Școala Gimnazială Nr. 1 Sărulești – Gară (CL); Liceul Tehnologic Căpitan Nicolae Pleșoianu, Rm. Vâlcea; Școala Gimnazială Nr. 1 Bucov (PH), Școala Gimnazială Nr. 1 Fulga (PH); Școala Gimnazială Nr. 1 Mărgineni (PH); Școala Gimnazială Nr. 1 Vărbila (PH).

 

Proiectul a avut în vedere integrarea de măsuri și intervenții: de la oferirea de burse acordate cursanților pentru a încuraja prezența, dublată de sesiuni de consiliere psihologică până la activități de formare a personalului implicat în dezvoltarea programelor de tip „a doua șansă” pentru 63 de cadre didactice – Călărași (12 persoane), Giurgiu (4 persoane), Dolj (7 persoane), Mehedinți (13 persoane), Vâlcea (11 persoane) și Prahova (17 persoane Cadrele didactice au putut astfel să integreze în activitatea lor principii generale de desfășurare a activităților cu tinerii și adulții din grupuri vulnerabile, punând accent pe dezvoltarea personală a acestora.

În ultimul an, 149 de elevi cu dizabilități, alături de 149 dintre părinții lor au participat la serii de ateliere de creație precum și sesiuni de consiliere personalizate, în scopul de a reduce și preveni abandonul școlar pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.

 
pic2În cadrul atelierelor de creație, trioul format din părinți, elevi și specialiști au fost implicat în activități care au pus în evidență valoarea actului educativ. Copiii au fost încurajați să se exprime artistic, prin intermediul unor tehnici variate (desen, pictură, modelaj, colaj), ocazie cu care au trecut printr-un parcurs de descoperire a sinelui, exprimare și dezvoltare a potențialului. Au văzut astfel un aspect atrăgător al procesului educativ în care, fiecare dintre ei și-a descoperit unicitatea în cadrul unei atmosfere relaxate, cu bună dispoziție în care creativitatea și exprimarea personală au fost stimulate.

 

Participanții, copii și părinți au avut ocazia, la cerere, să participe în sesiuni de consiliere individuale sau de grup, cu scopul de a identifica dificultăți legate de integrarea socială și școlară a copiilor cu dizabilități, a nevoilor de dezvoltare. S-au proiectat activități personale sau de grup care să faciliteze schimbul de bune practici între părinți cu problematici similare.

 

 

Diana Vrînceanu,

Coordonator program „a doua șansă”